Cel mai bun dezumidificator

Respirăm în fiecare zi aproximativ 16 kilograme de aer – aer care va avea un impact semnificativ asupra sănătății noastre. Dacă nu putem controla cantitatea de poluanți prezenți în aerul din mediul exterior, totuși putem face ceva pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe care îl respirăm acasă.

Excesul umidității din aer este o problemă tot mai des întâlnită în locuințele noastre, iar aspectul cel mai negativ al prezenței unui număr mare de vapori de apă în aerul interior este afectarea sănătății. Nu doar că te vei simți inconfortabil într-un spațiu în care umezeala este mare, însă un astfel de mediu este propice multiplicării bacteriilor, microbilor și ajută totodată la depunerea mucegaiului și formarea igrasiei în cazul în care încăperea respectivă nu este ventilată corespunzător. Este necesar ca nivelul umezelii din încăpere să fie menținut în intervalul 40-60%, mai ales dacă aveți diverse afecțiuni resipratorii sau vorbim de camera copilului.

Avem însă și o veste bună : poți elimina toate aceste probleme legate de umiditate folosind un singur produs – dezumidificatorul.

Cum funcționează dezumidificatorul?

Dezumidificatorul va porni atunci când aerul camerei depășește o anumită valoare dorită de dumneavoastră, în prealabil setată , iar în momentul revenirii la normal se va opri. Principiul de funcționare care stă la baza acestui aparat este destul de simplu : aerul este propulsat de un motor cu elice printr-o serie de bobine care prezintă diverse suprafețe reci. Atunci când vaporii de aer iau contact cu bobinele cu agent de răcire, ei se vor condensa și se vor transforma în picături de apă. Dezumidificatoarele sunt echipate cu o cuvă în care apa rezultată va fi colectată . Ele pot fi, de asemenea, racordate la furtun, existând astfel posibilitatea de a elimina apa direct prin canalizare.

Cum alegi cel mai bun dezumidificator ?

Fiindcă vorbim de un dispozitiv pe care vei dori să-l folosești o perioadă îndelungată, este necesar să optezi pentru un dezumidificator eficient și totodată rezistent. Pentru a te asigura că vei face cea mai bună alegere, trebuie ca mai întâi să descoperi ce aspecte definitorii asigură calitatea dezumidificatorului. Iată aici câteva criterii de selecție esențiale:

Capacitatea aparatului

Un prim element esențial la care trebuie să dai atenție atunci când cumperi un dezumidificator este capacitatea acestuia de a elimina umezeala din aer , capacitate raportată la cantitatea de apă din vaporii de aer , dar și la spațiul pe care dispozitivul trebuie să-l dezumidifice .

Dacă încăperea dumneavoastră nu depășește 20 de metri pătrați, optați pentru o valoare a capacității cuprinsă între 10 l și 15 litri, mărind valorile direct proporțional cu suprafața în funcție de acest reper. Totodată, nu uitați să adaptați capacitatea dezumidificatorului și la cantitatea de umezeală din acel spațiu.

Nu confundați capacitatea aparatului cu capacitatea de colectare , valoare ce indică volumul de apă care se poate acumula în cuva dezumidificatorului . Din acest punct de vedere, recomandăm alegerea unui dispozitiv cu o capacitate de colectare/ stocare de cel puțin 1-2 l, astfel încât să nu fie nevoie să goliți recipientul foarte des.

Puterea dezumidificatorului

Un alt indicator al eficienței aparatului este puterea dezumidificatorului – factor care oferă informații despre consumul energetic. Un dispozitiv care are o capacitate redusă de eliminare a umezelii nu va avea neaparat un consum redus de energie. Astfel, dacă un dezumidificator cu o capacitate de 35 l/ zi necesită aproximativ 600 watti, unul de 10-15 l va funcționa cu o putere de 400 watti.

Însă, trebuie să țineți cont și de următorul aspect: un dezumidificator cu o capacitate mare va colecta rapid vaporii de apă din aer și apoi se va opri, intrând în modul economic, în timp ce , consumând poate o mai mare cantitate de energie, un aparat de capacitate redusă va avea nevoie de un timp de lucru mult mai mare pentru a obține aceleași performanțe. Chiar dacă achiziția făcută va fi mai considerabilă ca și preț, optarea pentru un model cu o capacitate mare poate fi o adevărată investiție.

Opțiuni de gestionare a procesului de dezumidificare

Funcțiile de care aparatul poate dispune pentru a realiza cât mai eficient procesul de dezumidificare sunt diverse. Unele modele prezintă o pompă verticală legată la o cuvă de stocare externă, ceea ce permite funcționarea continuă a dispozitivului , fără a mai necesita golirea recipientului de colectare.

O altă opțiune etrem de utilă este prezența unui higrostat , care va conferi aparatului capacitatea de a detecta valoarea umidității din încăpere, pentru a putea opri procesul de dezumidificare în momentul în care nivelul umezelii a fost reglat. De mare ajutor sunt și filtrele pentru purificarea aerului capabile să rețină bacteriile din spațiul în care aparatul acționează, dar și prezența unor alarme ( luminoase și/sau sonore) care atenționează cu privire la umplerea cuvei de stocare a apei.

În plus, anumite aparate pot funcționa eficient chiar și la temperaturi foarte scăzute (5 grade Celsius) dacă dispun de funcția de răcire accentuată și de opțiunea de dezghețare automată. Astfel, instalația internă a dispozitivului nu va fi afectată de valorile reduse ale temperaturii , evitând riscul de îngheț.

De acum ești pregătit să pleci în căutarea celui mai bun dispozitiv. Nu uita, alege inteligent !

Top Dezumidificatoare

Nr. CrtIlustratieDescriere
1

ARGO DRY 11 – 11 l/24h

ARGO DRY 11 – 11 l/24h este un model cu un consum redus de energie datorita motorului de 190W care are eficienta maxima pentru incaperi de pana la 14 mp. Higrostatul va permite sa setati nivelul de umiditate dorit in intervalul 35 – 80%, in functie de cum doriti. In momentul in care rezervorul de colectare este plin un senzor declanseaza un semnal sonor de avertizare.

Vezi pret si detalii

2

Trotec TTK 52 E

Are o capacitate de lucru de 126 mc/h care este echivalentul a aproximativ 16 l / 24 ore, care il recomanda pentru spatiile cele mai dificite din punctul de vedere al umiditatii. Filtrul lavabil purifica aerul iar higrostatul controleaza nivelul de umiditate din incapere alaturi de cele 7 trepte de lucru care permit reglarea ritmului de functionare.

Vezi pret si detalii

3

TESY DHF 10 CEL

Are o capacitate de extractie extimata la 10 litri intr-un intervat de 25 de ore de lucru, in cazul in care rezervorul de colectare atinge capacitatea maxima se opreste automat. Indicatorul luminos, higrostatul si functia de dezghetare il fac un produs de calitate care merita toti banii.

Vezi pret si detalii

4 

ARGO LILIUM 11

Argo Lilium 11 prezinta un dezumidificator de aer cu o capacitate de 11 litri pe zi si posibilitatea de reglaj electronic al nivelului de umiditate intre 35 si 85%, functie de uscare accelerata, ionizare si o optiune de dezumidificare inteligenta intre 45-55% si o programare start intarziat intr-un interval de 24 ore.

Vezi pret si detalii

5

Stadler Form Albert Little

Cu un pret putin peste media acest model este unul foarte silentios, calitatea materialelor este superioara celorlalte modele similare de pe piata. Capacitatea de dezumidificare este de 10 litri in 24 de ore, consumul de energie este de 184 W iar modul Swing asigura o raspandire optima a aerului in incapere.

Vezi pret si detalii

Da o nota articolului